Deschiderea interioara in fata iubirii si a increderii

Intimitatea sexuala – ca si banii sau meditatia – poate fi folosita pentru a-ti exprima iubirea si deschiderea cea mai profunda. Sau poate fi folosita pentru motive copilaresti.

In copilarie, imi amintesc ca stateam pe canapea langa parinti. Fata mea era intoarsa spre perne incat puteam sa simt materialul moale pe buze si pe obraji. Sunetul televizorului si conversatia familiei bazaiau incet in fundal, desi eu nu le prea dadeam atentie. Mama si tata erau atat de aproape, chiar acolo, pe canapea cu mine. Simteam ca au grija de mine si ma puteam relaxa cu adevarat. Ma simteam in siguranta, atat de protejat si atat de linistit. Puteam sa plutesc in unitatea

difuza a amortelii mele confortabile.

In momentele din copilarie in care viata mea

de familie nu era atat de placuta – de exemplu, cand parintii mei tipau unul la altul sau cand tata ameninta ca ma bate cu cureaua – ma duceam sa ma

ascund in intunericul din dulap, inconjurat de mirosurile binecunoscute, de maruntisurile dragi si de imbracamintea familiara. Sau cautam refugiu in pivnita, printre jucariile mele si traind intr-o lume imaginara a aventurii. Alteori ma retrageam sub asternuturile din pat si ma topeam in moliciunea si linistea lor.

Acestea erau placeri copil

aresti, care ofereau o senzatie falsa si temporara de protectie pe care in cele din urma aveam sa invat sa o depasesc – intr-un fel.

Chiar si cand am devenit adult in toata firea, am ta

njit de multe ori dupa o astfel de imunitate falsa si temporara fata de orice tulburare. In viata mea, m-am priceput destul de bine sa dobandesc o senzatie subtila de siguranta si protectie in numeroase feluri: intr-o cariera bine platita si o casa bine mobilata; intr-un fotoliu, cateva beri si un televizor cu ecran lat si plat, intr-un pat cald, cuibarit langa iubita mea si practicand anumite tipuri de meditatie si exercitii de respiratie.

Dar am realizat ca toate aceste metode de a-mi gas

i „pacea” sunt temporare sau partiale. As putea sa-mi pierd banii si casa printr-o intamplare sau o catastrofa. Efectele berii dispar. Iubita mea ar putea sa ma paraseasca sau ar putea sa gaseasca pe altul pe care-l prefera, sau ar putea sa moara. Si chiar si dupa experiente meditative profunde, tot mai sunt sensibil la durere extrema sau la pierdere: corpul meu ar putea fi strivit daca franele masinii mele ar ceda la momentul nepotrivit, sau daca niste focuri trase dintr-o masina in miscare

mi-ar spulbera jumatate din creier.

As putea reusi partial sa ma protejez de anxietatea ascunsa si permanenta, de teama de singuratate si de groaza de moarte cufundandu-ma intr-un corp senzual si fierbinte sau in iubirea familiei, in riscurile carierei, in sarcinile neplacute ale jocului de-a casa, sau in debaraua vietii spirituale. Dar consolarea nu dureaza, si chiar cand dureaza, este cam slaba.

Uneori o neliniste profunda reuseste sa razbata prin incantarea trandavelii mele confortabile de fiecare zi. Daca nu as fi lucid, as putea incerca sa remediez aceasta crestere a fricii si a anxietatii cautand un loc sigur in care sa ma cufund, asa cum faceam in copilarie. Si poate multi facem asa.

Pentru a-mi potoli durerea, senzatia de gol si sing

uratatea, as putea spera la o relatie de iubire mai buna sau mai profunda, pe care as putea sa ma bazez cu adevarat. Sau poate ar trebui sa muncesc din greu pentru a aduna mai multi bani, jucarii sau prieteni cu care sa imi ocup timpul. As putea cauta cu ardoare un Dumnezeu mai iubitor pentru a ma salva. Sau un terapeut, o organizatie sau un invatator spiritual care va avea grija de toate daca respect regulile, fac exercitiile si ma duc la intalniri o data pe saptamana. Sau poate dupa o clipa in care simt ca sunt singur, neimplinit si ma indrept spre moarte sigura, ma intorc la confortul sarcinilor mele zilnice, iau o revista in mana sau ma uit la televizor.

Adaposturile sigure ocazionale sunt necesare. Exista momente pentru a merge inainte si momente pentru a ne odihni. Si fiecare dintre noi are limita sa; numai „atat” timp suntem dispusi sa infruntam pericolul. Uneori coltii ranjiti ai vietii si ai mortii ne sperie pur si simplu si atunci cautam mangaiere in locuri confortabile. Apoi, cand suntem pregatiti, continuam sa ne dezvoltam in ritmul nostru

incercand sa le facem fata.

A te dezvolta in libertate inseamna a-ti dezvolta capacitatea de a ramane deschis prin iubire chiar si in imprejurarile cele mai dificile – ca si in cele mai placute. Aceasta dezvoltare spirituala presupune sa te unesti in totalitate cu insasi structura emotionala a momentului prezent. Ea presupune sa iti simti teama de senzatia de gol si de singuratate, dorinta de iubire si refuzul mortii. Ea presupune sa observi cand incerci sa te cufunzi in televizor, in ocupatii profesionale si familiale, sau in interiorizarea meditativa in speranta de a gasi siguranta si liniste emotionala. A te dezvolta in libertate si iubire presupune a-ti dezvolta capacitatea de a fi adult cu adevarat: sa ramai deschis chiar si atunci cand tristetea iti sfasie inima, groaza iti face greata si mania iti aprinde pasiunile.

Pentru a te dezvolta si a creste din punct de vedere spiritual, nu te poti ascunde de propriile emotii ca un copil. Adevarata dezvoltare presupune capacitatea de a simti spre, in si prin emotiile tale, exact asa cum sunt ele, fara sa incerci sa le alungi sau sa te prefaci ca nu exista. Constientizeaza-le in totalitate si ramai profund deschis. Cand esti ranit(a) de fiinta iubita, te dezvolti in iubire mentinandu-ti deschisa inima ranita, si nu inchisa. Cand esti amenintat(a) de o durere intensa sau coplesit(a) de o placere iminenta, iti dezvolti capacitatea de a fi liber(a) „respirand” in totalitate senzatia, in loc de a te bloca si a-ti tine rasuflarea. Cand inima ta este expusa in fata unui partener neiubitor, te dezvolti spre propria ta libertate relaxandu-ti corpul si ramanand prezent si constient de ceea ce simti cand suferi in relatia cu el, in loc sa intorci spatele si sa te inchizi dupa usa incuiata a tensiunii.

Fara indoiala, intimitatea sexuala va scoate tot ce e mai bun si ce e mai rau in tine. Ca sa continui sa te dezvolti, simte spre, in si prin toate acestea, in timp ce ramai constient si deschis in iubire. Sexualitatea ajunge pana la reziduurile trecutului tau intunecat si ascuns. Scoate la suprafata perversiunile tale ciudate si secrete, temerile si dorintele care au aparut in viata ta ca urmare a reprimarii lor. Sexualitatea ajunge insa si la cea mai stralucitoare lumina a fiintei tale, dand o expresie fizica celei mai profunde iubiri si celor mai mari adevaruri ale tale.

Intre insusirile noastre cele mai intunecate si luminoase, sexualitatea dezvaluie adesea caracterul nostru tipic mediocru: in esenta copilarosi, cautand confort si siguranta, deschizandu-ne cand casa e sigura si linistita, inchizandu-ne cand relatiile ni se par amenintatoare sau dureroase.

Dezvoltarea ta ca iubit(a) presupune aplicarea unor contra-procedee la obiceiurile din copilarie de retragere, inchidere si centrare egotica. In loc sa cauti singur asa-zisa pace si confortul strangandu-te in tine insuti, simte prin toate cele ce se produc, in interior si in exterior, dar mai ales in viata ta, astfel incat absolut nimic sa nu fie evitat.

Simte fiecare emotie si relatie asa cum este, si relaxeaza-te ramanand totodata deschis si constient in intregul moment, potrivind fiecare pasiune, lupta, asteptare si imbratisare in aceasta deschidere fundamentala a iubirii si a increderii.

Aceasta practica a deschiderii nu e intotdeauna distractiva. Poate fi chiar dureroasa. Dar chiar si durerea – sa descoperi ca fiinta draga doreste pe altcineva mai mult decat pe tine, sa iti dai seama ca viata ta se apropie de sfarsit – e simtita pentru ca natura vasta a acestui moment sa-ti patrunda constiinta si sa-ti dezvaluie realitatea Sinelui tau divin care este singura ta casa.

Toate experientele tale sunt niste valuri temporare si unice in acest ocean al deschiderii constiintei sinelui: caracterul inegal al tristetii tale, obraznicia sfarcului iubitei tale, mirosul cafelei, ochii copilului tau care te priveste de pe un pat de spital – toate experientele trec prin aceasta deschidere, vin si pleaca, tragice sau extatice, tinute minte sau uitate, si totusi deschiderea plenara a constiintei ramane intotdeauna o casa din care nu poti pleca pentru ca este insasi natura ta.

Sexualitatea – ca si banii sau meditatia – este cel mai bine folosita pentru a intelege si a exprima deschiderea ta naturala, si nu pentru a construi un camin fals de o siguranta copilareasca. Cum practici aceasta recunoastere a deschiderii constiintei in timpul intimitatii sexuale?

extras din lucrarea "A face dragoste cu Dumnezeu" de David Deida , ed. Kamala.

Cultivarea intuitiei

Secolul XX a fost al ştiinţei. Secolul XXI va fi al intuiţiei

Urmează-ţi vocea interioară şi vei deveni propriul tău ghid spiritual

Cine sunt eu? Care este rolul meu? De ce mă aflu uneori într-o conjunctură favorabilă sau nu? Care este scopul vieţii mele?


De multe ori se nasc astfel de întrebări în mintea noastră sau le auzim formulate de altcineva. Adesea nesatisfăcut de existenţa sa, omul caută răspunsurile în exterior, când de fapt le poate găsi în sine însuşi.

Odată cu explozia tehnologică a secolului XX, omenirea a fost proiectată într-un câmp hiperraţionalist în interiorul căruia toate valorile se bazează aproape în exclusivitate pe logică. Activităţile umane care implică latura intuitivă sunt excluse. Unidirecţionalitatea evoluţiei sociale a produs dezechilibrul omului. Pentru a rămâne integrat în mediul înconjurător, acesta şi-a reorientat rapid existenţa, apelând din ce în ce mai mult la raţionamentul mental, ceea ce l-a îndepărtat cu timpul de vocea sa interioară. Acest fapt a provocat impasul actual şi a dat naştere unei lumi dure. Logica singură nu ne poate ajuta să depăşim această situaţie; astăzi este necesară mai mult decât oricând o reorientare a omului către valenţele sale intuitive, ce trebuie îmbinate armonios cu cele mentale.

Încă de la naştere, contactul cu o lume fără suflet se înregistrează în subconştientul omului. Copilul îşi începe viaţa în ambianţa rece şi mecanică a spitalului. El e îndepărtat repede de mama sa pentru a fi spălat, cântărit, măsurat, numerotat, îmbrăcat, supus la diferite analize şi adesea aşezat în incubator. În primele sale ore de existenţă, medicii se ocupă doar de corpul său (fără a-i recunoaşte şi ocroti sufletul mic şi fragil care înregistrează totul în acest timp) şi nu ţin cont de faptul că modul în care este primită pe lume poate influenţa întreaga viaţă a unei fiinţe.

Civilizaţia actuala neagă sufletul
La şcoală învăţăm să devenim logici prin dezvoltarea capacităţilor noastre mentale. Deşi avem imaginaţie şi creativitate, suntem forţaţi să credem că aceste calităţi nu sunt importante. Suntem de pildă foarte uşor pedepsiţi pentru notele mici de la matematică sau fizicîă, dar nu şi pentru notele slabe de la desen sau de la muzică. Astfel ne familiarizăm, nu fără probleme emoţionale, cu superioritatea lumii raţionale asupra celei a sensibilităţii şi intuiţiei spirituale.

În mijlocul familiei procesul de condiţionare continuă. Aici suntem supuşi dorinţelor, proiectelor şi prejudec]ăţilor părinţilor noştri care, mai mult sau mai puţin conştient, ne modelează viaţa şi sfârşim uneori prin a vedea lumea cu ochii lor. Suntem educaţi şi integraţi în societatea modernă ca nişte roboţi. Dacă ne menţinem în limitele rigide ale tradiţiilor famialiale şi ale prejudecăţilor, sufletul nostru rămâne încătuşat, identitatea noastră este refulată şi atunci vom avea tendinţa de a reproduce inconştient schemele care au condiţionat viaţa părinţilor noştri şi care vor condiţiona, poate, şi viaţa copiilor noştri.

Civilizaţia actuala neagă sufletul şi originalitatea destinului propriu, ne azvârle într-un rol social care ne consumă suficient de mult timp şi energie pentru a ajunge să credem cu adevărat că nu ne dorim altceva decât să devenim cetăţeni. Suntem obligaţi să ne conformăm modelelor sociale. La sfârşitul unei zile, după ce ne-am ocupat de familie, de casă şi de slujbă, ne culcăm extenuaţi pentru a o lua de la capăt a doua zi, ceea ce este mai dureros, încă o săptămână, o lună, un an, un deceniu, o viaţă. Suntem prinşi în capcana acţiunilor noastre inconştiente, preocupaţi de face şi a avea, fără să ne rezervăm timp pentru a crea şi a fi, iar cel mai adesea uităm că în esenţă omul este spirit.

O conştiinţă suficient trezită poate percepe tot ce există, a existat sau va exista

Intuiţia există în stare latentă în fiecare fiinţă, iar odată trezită şi amplificată, conferă din plin creativitate şi înţelegerea nemijlocită a vieţii şi a aspectelor sale subtile. Intuiţia este o percepţie fulgerătoare a adevărului; fără o atenţie conştientă orientată în acest scop, este cunoaşterea interioară, spontană. Ea nu depinde de dezvoltarea mentalului, ci doar de nivelul de evoluţie atins de fiinţă. Nu întâmplător egiptenii o numeau "inteligenţa inimii", căci intuiţia este pentru spirit ceea ce reprezintă instinctul pentru corp sau iteligenţa pentru mental.

Intuiţia se naşte din îmbinarea armonioasă a sensibilităţii sufletului cu luciditatea spiritului. În procesul cunoaşterii spiritul ne permite observarea evenimentelor, lucrurilor, fenomenelor, păstrând în acelaşi timp o distanţă constantă şi o detaşare certă faţă de ele. Sufletul, din contră, are capacitatea de a intra în inima lucrurilor pentru a se impregna cu energiile lor, rezultând astfel o cunoaştere directă, autentică şi originală. Această percepţie, dublată de luciditate, dă naştere intuiţiei şi oferă o viziune a realităţii care nu este nici prea marcată de emotivitate, nici prea închisă în obiectivitate. Fiinţa intuitivă apare ca o forţă calmă şi liniştită, care percepe spontan înţelesurile evenimentelor şi se integrează armonios în societate.

Intuiţia se manifestî prin patru forme: presimţirea, claraudiţia, clarvederea şi cunoaşterea

Presimţirea este perceperea anticipată a unei informaţii sub forma unei senzaţii de ordin fizic sau emoţional: frig, noduri abdominale (dureri), furnicături (înţepături) sau, din contră, căldură, bucurie intensă etc., care apar fără un motiv aparent în timp ce ne aflăm în preajma unei anumite persoane sau într-o anumită conjunctură. Această percepţie ne ajută să menţinem raporturi armonioase cu ceilalţi şi cu mediul şi ne poate preveni asupra unui pericol iminent. Presimţirea este ceva firesc, natural, dar adesea este blocată din cauza inhibiţiilor şi a refulării repetate a emoţiilor.

În cazul claraudiţiei, informaţia este auzită distinct, ca o voce interioară a Sinelui. Ea se manifestă cu deosebire la oamenii care au încredere în capacitatea lor de a se exprima verbal.

Clarvederea este perceperea informaţiei sub forma unor viziuni scenice sau simbolice care pot lua forma viselor revelatoare. Acest tip de viziune interioară ne permite să vedem şi să înţelegem circulaţia curenţilor energetici în Univers, să percepem natura gândurilor, scopurile sau dorinţele nemărturisite ale tuturor fiinţelor spre care ne îndreptăm atenţia în mod voit. Acest mod de percepţie survine în momentul atingerii unui anumit grad de detaşare interioară faţă de mediu, mai precis faţă de planul fizic.

Cunoaşterea este cel complet aspect al intuiţiei. Este certitudinea interioară că un lucru este real fără a fi necesar să-l verificăm sau să-l studiem cu ajutorul mijloacelor exterioare, fizice. Ea devine posibilă prin rezonanţa cu sfera de manifestare a inteligenţei universale, care este mai mult sau mai puţin trezită, în funcţie de nivelul de evoluţie spirituală la care ne aflăm. Prin urmare, unei conştiinţe suficient trezite îi este accesibilă în fiecare clipă orice perecepţie legată de tot ceea ce există, a existat sau va exista vreodată.

Fiinţa care a decis să-şi dezvolte spiritul intuitiv trebuie pentru început să se reîntoarcă asupra ei însişi, pentru a redescoperi cu adevărat cine este. În acest sens, practica meditaţiei este de mare ajutor.

Vă vom prezenta în continuare o succesiune de tehnici simple propuse de către Indee Gee, autorul lucrării "şcoala intuiţiei", care vă vor conduce gradat către redescoperirea adevăratului "eu" şi vă vor uşura pătrunderea la nivelul intuitiv.

1. Controlul respiraţiei. În aceastî meditaţie trebuie doar să fim atenţi asupra respiraţiei pentru a o conştientiza fără să intervenim, însă, în vreun fel asupra ei, iar apoi să o facem să devină gradat amplă şi regulată. Există o strânsă legătură între mental şi respiraţie. Astfel cel care este capabil să îşi controleze respiraţia va dobândi o stare de calm profund şi îşi va putea stăpâni cu uşurinţă agitaţia gândurilor.

2. Vizualizarea unui peisaj natural, odihnitor şi a templului interior. Meditaţia ne propune să evocăm interior un peisaj care ne-a plăcut cândva şi să îl percepem cu toate simţurile. Aceasta ne va înlesni pătrunderea treptată în interiorul fiinţei noastre, ca într-un veritabil templu, unde ne vom regăsi departe de influenţele exterioare, într-o stare de calm profund lăuntric.

3. Vizualizarea axei interne şi a rădăcinii sale. Odată ce am pătruns în acest templu, ne aşezăm într-o poziţie în care să avem spatele drept. Ne vom concentra asupra verticalitîţii coleanei vertebrale şi vom urmări să simţin starea de stabilitate şi de încredere la contactul cu pământul în zona inferioară a acesteia şi sublimul contact diafan cu lumina celestă, în zona din creştetul capului.

4. Circulaţia luminii. Vom vizualiza în continuare această lumină coborând prin creştetul capului şi străbătând întreaga coloană, gradat, dizolvând astfel toate tensiunile din corp. Ne vom focaliza apoi conştiinţa în zona inimii, unde îşi are sediul "sufletul intuitiv".

5. Realizarea unui cerc de protecţie. Este necesar să creăm o frontieră de lumină, vizualizându-ne în interiorul unui ou de culoare galben-aurie sau albă, care ne va proteja împotriva influenţelor nedorite din exterior.

6. Fixarea la nivelul intuitiv. Aceasta constă doar în a ne uni degetul mare şi arătătorul de la fiecare mână. Acest gest ne va ajuta să ne menţinem permanent la nivelul intuitiv al fiinţei noastre. Ulterior, pe măsură ce căpătăm experineţă, va fi suficient să realizăm acest gest pentru a avea acces instantaneu la acest nivel intuitiv.

Orice sfârşit de secol şi, chiar mai mult, de mileniu, reprezintă întotdeauna un moment de profunde transformări pentru umanitate. Secolul XX a fost al ştiinţei. Secolull XXI, în care deja am păşit, va aduce probabil o mutaţie radicală la nivelul conştiinţei.

Epoca jalnică în care ne-am născut ne ajută să conştientizăm ceea ce este absurd în comportamentul uman, să ne eliberăm de iluzii, de limitări şi astfel să ne alungăm pentru totdeauna suferinţele gratuite şi schemele distructive. Această transformare alchimică va da naştere unei noi filosofii, cea potrivit căreia vom trăi în inimă şi fiecare va fi încurajat să-şi urmeze intuiţia interioară pentru a reuşi să devină propriul său ghid spiritual.