Capcanele egoului

Fiecare dintre noi suntem, indiferent de varsta pe care o avem, intelepti in devenire, iar multitudinea si varietatea de situatii in care ne pune viata nu reprezinta nimic altceva decat ocazii unice pentru noi de a creste din ce in ce mai mult.

Cercetatoarea in psihologie Luce Bertrand considera ca sursa tuturor suferintelor noastre este Ego-ul. A invata sa recunoastem ego-ul in spatele aparentelor sale inselatoare este necesar pentru a evita ratacirea indelungata pe cai ce nu ne vor conduce niciodata la telul propus.

Daca este adevarat ca nu utilizam in general decat o mica parte din inteligenta noastra, tot atat de adevarat este ca folosim chiar mult mai putin din potentialul nostru sufletesc, adevarata noastra valoare.

Majoritatea dintre noi ne formam personalitatea aderand la anumite credinte si convingeri care nu ne apartin, pe care le preluam de la diferiti alti oameni pe care ii consideram importanti din viata noastra. A sti ca acesta este un mod de formare a personalitatii bazat pe neincredere in sine si fundamentat pe propriile temeri poate fi de un real folos si poate conduce la adevarate revolutii interioare.

Aveti incredere in voi insiva, fiecare om are din abundenta tot ceea ce are nevoie! Cautand cu disperare aprobarea celorlalti, nu facem decat sa intarim credinta ca valoarea noastra vine din exterior si de la ceilalti; iar aceasta este una dintre credintele care au dat nastere la cele mai mari suferinte. Valoarea adevarata a fiecarui om se afla in inima sa.

Lasati-va cateva momente libere, de liniste, pentru a medita, pentru a va asculta vocea interioara, fata in fata cu voi insiva. Acordati-va pe cat posibil acest ragaz zilnic, in acelasi loc si la aceeasi ora.

Respirati profund si calm; eliminati din gand orice fel de griji. Destindeti-va, profitati de aceste momente privilegiate in care sunteti fata in fata cu voi insiva.

"Tu esti iubirea insasi - atunci cand nu te temi"

Fiecare om are o lectie pe care trebuie sa o invete de la ceilalti si de asemenea o lectie de daruit celorlalti; si asta se petrece indiferent de varsta. Mici sau mari, toti suntem la fel de importanti la nivelul cel mai profund al esentei noastre.

Suntem precum verigile egale ale unui lant. Omul obisnuit pare a duce permanent o lupta, al carei tel final sa fie recunoasterea valorii sale de un sistem exterior lui - de exemplu in cadrul familiei, al relatiei de iubire sau in domeniul profesional - iar aceasta conduce la o nesfarsita competitie, o intrecere cu oamenii din jurul nostru.

Aceasta este boala ego-ului din care se nasc toate suferintele noastre, pentru ca suferinta apare cu adevarat abia atunci cand intram in competitie.

Sa luam exemplul unui mic baietel care isi doreste ca mama sa il iubeasca mai mult decat pe sora sa. El va suferi de fiecare data cand mama isi va lauda fiica, cand ii va cumpara acesteia diferite lucruri, cand ii va acorda atentie, chiar daca si el are parte de aceeasi atentie materna.

In suferinta sa, el va reactiona negativist, uneori lipsindu-se de ceea ce isi doreste cel mai mult. Este posibil ca el sa refuze manifestarile de afectiune tocmai pentru a-si exprima frustrarea. El va suferi mult din cauza ego-ului sau care il impiedica sa aiba acces nu doar la iubirea mamei sale, care este totusi prezenta, ci de asemenea la intregul potential al iubirii existente in fiinta sa. De ce? Pentru ca ego-ul sau ii intretine teama; si astfel se petrece in toate cazurile in momentul in care ne lasam manipulati sau condusi de ego. Baietelului ii este teama ca mama sa nu il va mai iubi daca ii poarta de grija si surorii sale.

Iluziile sunt imparatia eu-ului limitat

In acelasi mod, apare teama si in relatiile dintre adulti, spre exemplu in cazul anumitor cupluri. Astfel apar gelozia, posesivitatea, apoi invidia, razbunarea, agresivitatea si in cele din urma izolarea.

Ego-ul este "alergic" la fericire. El este foarte convingator si foarte abil, deoarece detine arta de a atinge coardele cele mai sensibile ale omului. El creeaza iluzia cu ajutorul "agentilor" aflati in serviciul sau, care ne ademenesc cu fantasmele cele mai extravagante din acel domeniu sau aspect al vietii noastre la care suntem cel mai mult sensibili.

Ego-ul vorbeste limbajele cele mai incitante: cel al banilor, cel sexual, cel al puterii si cel al superficialitatii. El promite marea cu sarea; si totusi ne aduce mereu in situatii sau relatii nefaste sau periculoase, care nu conduc decat la neintelegeri si suferinte. El este specialistul sentimentelor pasionale, otravitoare, inchisoare, unde nu exista tihna, pace sau seninatate.

Ego-ul nu dispune de acesti termeni; dimpotriva, el ne amageste facandu-ne sa nu atingem extraordinarul, pasionalul, inaltul. Ne vorbeste de inaltimi, dar niciodata nu ne deschide calea spre ele; nu ne spune niciodata ca dupa euforia iluziilor, exista caderea libera.

Nici nu spune ca lacomia, dorintele egotice sau senzualitatea necontrolata nu reprezinta acte ale iubirii, ci ale posesivitatii. Nu ne vorbeste despre pretul piperat pe care trebuie sa-l platim pentru placerile care provin din aceste relatii daunatoare, pe care le platim in cele din urma prin lacrimile noastre, prin suferinta si amaraciune si nu ne spune nimic nici despre timpul, nici despre incercarile prin care trebuie sa trecem pentru a ne elibera. Paradisurile lui sunt artificiale si foarte curand isi arata asemanarea cu infernul.

Cand suntem pusi in fata unei duble alegeri trebuie sa stim sa recunoastem cum actioneaza "agentii" ego-ului: in general, cea mai buna alegere pentru noi este cea care presupune din partea noastra depasirea unor dificultati si depunerea anumitor eforturi.

Dar nu aceasta este calea propusa de ego; prea putin conteaza cat aer suflam intr-un balon, el va sfarsi intotdeauna prin a se dezumfla; mai mult, daca suflam prea mult, balonul se va sparge sub privirile noastre. Baloanele reprezinta intotdeauna iluzii, iar iluziile sunt imparatia ego-ului.

Multi oameni cad in capcana spunandu-si ca ei vor face totul mai bine ca ceilalti. Ei nu vor trai viata monotona a parintilor lor, nu se vor multumi cu un salariu obisnuit, nu vor indura suferintele prin care au trecut ai sai, nu-si vor creste copiii asa cum au fost ei crescuti. Ei sunt victimele preferate ale ego-ului.

Bineinteles ca nu este nimic rau in a dori sa te inconjori si sa te deschizi fata de abundenta si prosperitate la toate nivelele. Capcana este sa ramai in "a avea" in defavoarea lui "a fi".

Personalitatea axata pe "a avea" se limiteaza la aparente si la material. Ea are in general nevoie de zgomot si de un du-te-vino continuu pentru a se sustrage vidului sau starii de gol sufletesc pe care o creeaza. Putin conteaza la ce suma se ridica bunurile sale, interesul sau pentru aceste bunuri este de scurta durata, pentru ca nici o posesiune exterioara nu poate umple golul interior.

Fiinta axata pe "a fi" este mult mai bogata interior si telul sau principal este evolutia spirituala si dobandirea unei stari profunde de pace si seninatate interioara. El nu este neaparat nici pustnic sau sarac, dar el nu se identifica cu ceea ce are, ci cu ceea ce este. Ritmul sau de viata este mult mai calm, iar el cauta momentele de liniste pentru a-si asculta vocea interioara.

In "a avea" noi acumulam valori; in "a fi" noi ne recunoastem valoarea proprie.


traducere si adaptare: Elena Godeanu


sursa: venus.org.ro

Deschiderea interioara in fata iubirii si a increderii

Intimitatea sexuala – ca si banii sau meditatia – poate fi folosita pentru a-ti exprima iubirea si deschiderea cea mai profunda. Sau poate fi folosita pentru motive copilaresti.

In copilarie, imi amintesc ca stateam pe canapea langa parinti. Fata mea era intoarsa spre perne incat puteam sa simt materialul moale pe buze si pe obraji. Sunetul televizorului si conversatia familiei bazaiau incet in fundal, desi eu nu le prea dadeam atentie. Mama si tata erau atat de aproape, chiar acolo, pe canapea cu mine. Simteam ca au grija de mine si ma puteam relaxa cu adevarat. Ma simteam in siguranta, atat de protejat si atat de linistit. Puteam sa plutesc in unitatea

difuza a amortelii mele confortabile.

In momentele din copilarie in care viata mea

de familie nu era atat de placuta – de exemplu, cand parintii mei tipau unul la altul sau cand tata ameninta ca ma bate cu cureaua – ma duceam sa ma

ascund in intunericul din dulap, inconjurat de mirosurile binecunoscute, de maruntisurile dragi si de imbracamintea familiara. Sau cautam refugiu in pivnita, printre jucariile mele si traind intr-o lume imaginara a aventurii. Alteori ma retrageam sub asternuturile din pat si ma topeam in moliciunea si linistea lor.

Acestea erau placeri copil

aresti, care ofereau o senzatie falsa si temporara de protectie pe care in cele din urma aveam sa invat sa o depasesc – intr-un fel.

Chiar si cand am devenit adult in toata firea, am ta

njit de multe ori dupa o astfel de imunitate falsa si temporara fata de orice tulburare. In viata mea, m-am priceput destul de bine sa dobandesc o senzatie subtila de siguranta si protectie in numeroase feluri: intr-o cariera bine platita si o casa bine mobilata; intr-un fotoliu, cateva beri si un televizor cu ecran lat si plat, intr-un pat cald, cuibarit langa iubita mea si practicand anumite tipuri de meditatie si exercitii de respiratie.

Dar am realizat ca toate aceste metode de a-mi gas

i „pacea” sunt temporare sau partiale. As putea sa-mi pierd banii si casa printr-o intamplare sau o catastrofa. Efectele berii dispar. Iubita mea ar putea sa ma paraseasca sau ar putea sa gaseasca pe altul pe care-l prefera, sau ar putea sa moara. Si chiar si dupa experiente meditative profunde, tot mai sunt sensibil la durere extrema sau la pierdere: corpul meu ar putea fi strivit daca franele masinii mele ar ceda la momentul nepotrivit, sau daca niste focuri trase dintr-o masina in miscare

mi-ar spulbera jumatate din creier.

As putea reusi partial sa ma protejez de anxietatea ascunsa si permanenta, de teama de singuratate si de groaza de moarte cufundandu-ma intr-un corp senzual si fierbinte sau in iubirea familiei, in riscurile carierei, in sarcinile neplacute ale jocului de-a casa, sau in debaraua vietii spirituale. Dar consolarea nu dureaza, si chiar cand dureaza, este cam slaba.

Uneori o neliniste profunda reuseste sa razbata prin incantarea trandavelii mele confortabile de fiecare zi. Daca nu as fi lucid, as putea incerca sa remediez aceasta crestere a fricii si a anxietatii cautand un loc sigur in care sa ma cufund, asa cum faceam in copilarie. Si poate multi facem asa.

Pentru a-mi potoli durerea, senzatia de gol si sing

uratatea, as putea spera la o relatie de iubire mai buna sau mai profunda, pe care as putea sa ma bazez cu adevarat. Sau poate ar trebui sa muncesc din greu pentru a aduna mai multi bani, jucarii sau prieteni cu care sa imi ocup timpul. As putea cauta cu ardoare un Dumnezeu mai iubitor pentru a ma salva. Sau un terapeut, o organizatie sau un invatator spiritual care va avea grija de toate daca respect regulile, fac exercitiile si ma duc la intalniri o data pe saptamana. Sau poate dupa o clipa in care simt ca sunt singur, neimplinit si ma indrept spre moarte sigura, ma intorc la confortul sarcinilor mele zilnice, iau o revista in mana sau ma uit la televizor.

Adaposturile sigure ocazionale sunt necesare. Exista momente pentru a merge inainte si momente pentru a ne odihni. Si fiecare dintre noi are limita sa; numai „atat” timp suntem dispusi sa infruntam pericolul. Uneori coltii ranjiti ai vietii si ai mortii ne sperie pur si simplu si atunci cautam mangaiere in locuri confortabile. Apoi, cand suntem pregatiti, continuam sa ne dezvoltam in ritmul nostru

incercand sa le facem fata.

A te dezvolta in libertate inseamna a-ti dezvolta capacitatea de a ramane deschis prin iubire chiar si in imprejurarile cele mai dificile – ca si in cele mai placute. Aceasta dezvoltare spirituala presupune sa te unesti in totalitate cu insasi structura emotionala a momentului prezent. Ea presupune sa iti simti teama de senzatia de gol si de singuratate, dorinta de iubire si refuzul mortii. Ea presupune sa observi cand incerci sa te cufunzi in televizor, in ocupatii profesionale si familiale, sau in interiorizarea meditativa in speranta de a gasi siguranta si liniste emotionala. A te dezvolta in libertate si iubire presupune a-ti dezvolta capacitatea de a fi adult cu adevarat: sa ramai deschis chiar si atunci cand tristetea iti sfasie inima, groaza iti face greata si mania iti aprinde pasiunile.

Pentru a te dezvolta si a creste din punct de vedere spiritual, nu te poti ascunde de propriile emotii ca un copil. Adevarata dezvoltare presupune capacitatea de a simti spre, in si prin emotiile tale, exact asa cum sunt ele, fara sa incerci sa le alungi sau sa te prefaci ca nu exista. Constientizeaza-le in totalitate si ramai profund deschis. Cand esti ranit(a) de fiinta iubita, te dezvolti in iubire mentinandu-ti deschisa inima ranita, si nu inchisa. Cand esti amenintat(a) de o durere intensa sau coplesit(a) de o placere iminenta, iti dezvolti capacitatea de a fi liber(a) „respirand” in totalitate senzatia, in loc de a te bloca si a-ti tine rasuflarea. Cand inima ta este expusa in fata unui partener neiubitor, te dezvolti spre propria ta libertate relaxandu-ti corpul si ramanand prezent si constient de ceea ce simti cand suferi in relatia cu el, in loc sa intorci spatele si sa te inchizi dupa usa incuiata a tensiunii.

Fara indoiala, intimitatea sexuala va scoate tot ce e mai bun si ce e mai rau in tine. Ca sa continui sa te dezvolti, simte spre, in si prin toate acestea, in timp ce ramai constient si deschis in iubire. Sexualitatea ajunge pana la reziduurile trecutului tau intunecat si ascuns. Scoate la suprafata perversiunile tale ciudate si secrete, temerile si dorintele care au aparut in viata ta ca urmare a reprimarii lor. Sexualitatea ajunge insa si la cea mai stralucitoare lumina a fiintei tale, dand o expresie fizica celei mai profunde iubiri si celor mai mari adevaruri ale tale.

Intre insusirile noastre cele mai intunecate si luminoase, sexualitatea dezvaluie adesea caracterul nostru tipic mediocru: in esenta copilarosi, cautand confort si siguranta, deschizandu-ne cand casa e sigura si linistita, inchizandu-ne cand relatiile ni se par amenintatoare sau dureroase.

Dezvoltarea ta ca iubit(a) presupune aplicarea unor contra-procedee la obiceiurile din copilarie de retragere, inchidere si centrare egotica. In loc sa cauti singur asa-zisa pace si confortul strangandu-te in tine insuti, simte prin toate cele ce se produc, in interior si in exterior, dar mai ales in viata ta, astfel incat absolut nimic sa nu fie evitat.

Simte fiecare emotie si relatie asa cum este, si relaxeaza-te ramanand totodata deschis si constient in intregul moment, potrivind fiecare pasiune, lupta, asteptare si imbratisare in aceasta deschidere fundamentala a iubirii si a increderii.

Aceasta practica a deschiderii nu e intotdeauna distractiva. Poate fi chiar dureroasa. Dar chiar si durerea – sa descoperi ca fiinta draga doreste pe altcineva mai mult decat pe tine, sa iti dai seama ca viata ta se apropie de sfarsit – e simtita pentru ca natura vasta a acestui moment sa-ti patrunda constiinta si sa-ti dezvaluie realitatea Sinelui tau divin care este singura ta casa.

Toate experientele tale sunt niste valuri temporare si unice in acest ocean al deschiderii constiintei sinelui: caracterul inegal al tristetii tale, obraznicia sfarcului iubitei tale, mirosul cafelei, ochii copilului tau care te priveste de pe un pat de spital – toate experientele trec prin aceasta deschidere, vin si pleaca, tragice sau extatice, tinute minte sau uitate, si totusi deschiderea plenara a constiintei ramane intotdeauna o casa din care nu poti pleca pentru ca este insasi natura ta.

Sexualitatea – ca si banii sau meditatia – este cel mai bine folosita pentru a intelege si a exprima deschiderea ta naturala, si nu pentru a construi un camin fals de o siguranta copilareasca. Cum practici aceasta recunoastere a deschiderii constiintei in timpul intimitatii sexuale?

extras din lucrarea "A face dragoste cu Dumnezeu" de David Deida , ed. Kamala.