Povestea femeii care a dovedit, in sfarsit, ca se poate trai si fara bani

Acum 22 de ani, profesoara Heidemarie Shvermer, din Germania, a divortat si s-a mutat la Dortmund. Acolo a impresionat-o numarul mare de vagabonzi din oras, oameni care n-aveau locuinta, n-aveau rude, n-aveau nici bani. Traiau din ce apucau. N-aveau bani, dar erau fericiti. Cel putin, asa i s-a parut ei. Convinsa ca banii nu aduc fericirea, doamna Heidemarie Shvermer a hotarat sa vina in ajutorul acestor oameni necajiti, dar fericiti, cu ce aveau ei nevoie - in nici un caz cu bani.

Magazinul "dai si iei"

Asa a ajuns sa deschida, in Dortmund, un magazin, cum nu exista altul nicaieri in lume: un tip de comert care nu face uz de bani. Face uz numai de troc. Magazinul se numeste "Gib un Nimm" (in traducere aproximativa "dai si iei"), unde oricine poate obtine orice lucru, daca lasa altul in schimb. Magazinul este universal si comercializeaza haine vechi, incaltaminte, obiecte casnice, piese auto, mobilier si chiar servicii. In prima faza, vagabonzii nu s-au inghesuit spre magazin. Poate nu aflasera, poate n-au fost atrasi, poate au crezut ca-i o cursa. S-au inghesuit insa pensionarii si somerii, aducand tot felul de lucururi de care n-aveau nevoie si preluand altele care le erau utile. In scurt timp, magazinul a devenit o curiozitate a orasului.

Totul la schimb

Succesul a depasit asteptarile celei care infiintase magazinul. Se convingea tot mai mult cat de inutili sunt banii, cum ne incurca ei in viata noastra si cum ne creeaza iluzii, cand, de fapt, nu ne pot aduce fericirea. Curand, inimoasa initiatoare a renuntat sa-si mai achizitioneze lucruri noi pentru ea insasi. Tot ce-i trebuia obtinea in sistemul "dai si iei". A dat tot ce a socotit ca adunase intr-o viata fara sa-i foloseasca si a pastrat doar strictul necesar, atat cat sa incapa intr-o valiza si un rucsac. Dar acesta a fost numai inceputul. In anul 1996, femeia a hotarat sa renunte ea insasi la bani. Din cand in cand, ca sa aiba activitate, se ocupa cu spalatul vaselor, dar niciodata nu primea vreun ban. Daca avea nevoie de ceva, cerea sa i se dea "la schimb". Intre timp, cand copiii ei au crescut, s-a mutat - tot la schimb - intr-un apartament mai mic si, de 15 ani, n-a atins cu mana ei nici macar o moneda sau o bancnota. Traieste pe principiul "Gib un Nimm".

A scris doua carti gratis

Heidemarie Shvermer, in prezent in varsta de 69 de ani, a scris doua carti pe tema banilor care nu aduc fericirea - la propriu, nu numai la figurat - iar drepturile de autor a rugat sa fie virate in scopuri filantropice, ca sa le fie de folos celor care inca isi mai inchipuie ca vor atinge fericirea cu ajutorul banilor. Desi nu doreste sa aiba bani, n-a renuntat de vechiul ei cont de la banca, unul modest, care ii aduce lunar o dobanda de 200 euro. Fireste, dobanda n-o ridica niciodata, dar considera ca o rezerva, pentru cazuri neprevazute, este necesara. Intrucat nu are venituri, Heidemarie nu plateste impozite si nici contributii sociale sau asigurari de sanatate. Perfect sanatoasa, la cei 69 de ani ai ei, sustine ca organismul stie sa se apere singur de boli mai bine decat orice medic si orice medicament, pe care trebuie sa-l platesti, desigur, cu bani.

Gasim intotdeauna ceea ce cautam

Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:
- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:
- Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:
- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?
- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.

O inima frumoasa

Într-o zi, un tânar s-a oprit în centrul unui mare oras si a început sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din împrejurimi. Nu dupa multa vreme, în jurul lui s-a strâns o mare multime de oameni si toti îi admirau inima care era într-adevar perfecta. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisura. Da, toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata. Tânarul era foarte mândru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea.

Când deodata, de multime s-a apropiat un batrânel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:
- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele.

Oamenii din multimea strânsa în jurul tânarului au început sa-si întoarca privirile spre inima batrânelului. Pâna si tânarul a fost curios sa vada inima ce îndraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pâna departe. Dar era plina de cicatrice,locuri unde bucati din ea fusesera înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batrânului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri.Ba mai mult, din loc în loc lipseau bucati întregi din inima concurenta, rani larg deschise, înca sângerânde.

"Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa", îsi sopteau uimiti oamenii.
Tânarul, dupa ce examinase atent inima batrânelului, si-a ridicat privirea si i-a spus râzând:
- Cred ca glumesti, mosnege. Priveste la inima mea - este perfecta! Pe când a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.
- Da, a spus blând batrânelul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu inima ta. Vezi tu,fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea - rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de lânga mine, care adesea îmi da în schimb o bucata din inima lui, ce se potriveste în locul ramas gol în inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, ramân margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împartasit-o cu cel de lânga mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile deschise din inima mea, gaurile negre - a-i iubi pe cei din jurul tau implica întotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sângereaza înca si ma dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am pâna si pentru acesti oameni; si, cine stie, s-ar putea ca într-o zi sa se întoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor. Întelegi acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a încheiat cu glas domol si zâmbet cald batrânelul.

Tânarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batrânel, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a întins-o cu mâini tremurânde. Batrânul i-a primit bucata pe care a pus-o în inima lui. A rupt apoi o bucata din inima brazdata de cicatrice si a pus inima tânarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.

Tânarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca în inima cândva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batrânelului. Cei doi s-au îmbratisat, si-au zâmbit si au pornit împreuna la drum.

Cât de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima întreaga în piept. O inima perfecta, dar lipsita de frumusete...

Inima ta cum este? O poti imparti cu altii?

Sursa: seductiatrupului.ro

Maestrul și rochia

Pentru Maestru, toate regulile, indiferent cât de sacre păreau, nu aveau decât o valoare pur funcțională. Ele se supuneau în totalitate Realității, care este Legea Supremă.

Când fiica lui, aflată la vârsta adolescenței, a dorit să poarte o rochie fără umeri, mama ei a fost de părere că nu are vârsta potrivită pentru așa ceva. A urmat o ceartă care a continuat zile întregi.

Când cele două au apelat în sfârșit la părerea Maestrului, acesta i-a spus soției sale:

- Las-o să încerce o asemenea rochie. Dacă rămâne pe ea, înseamnă că are vârsta potrivită ca s-o poarte!

Sursa: semnificatii.wordpress.com