Un salon alb, puternicul miros de spital, cativa medici, agitatia asistentelor. In mijloc un pat din care se aud gemetele de durere tot mai intense ale viitoarei mame... Am fost invatati ca toate femeile trebuie sa treaca prin aceasta experienta, ca pentru a trai fericirea de a tine in brate mult doritul copil trebuie sa parcurga testul terifiant al suferintei si fricii. Aceasta idee ne impregneaza uneori atat de mult mintea incat ajungem sa ignoram ca suntem printre putinele fiinte de pe aceasta planeta care au ajuns sa traiasca acest moment sacru si plin de simplitate intr-un mod denaturat, dominat de teama si suferinta. Este insa aceasta singura cale de a deschide drumul catre viata al unui nou suflet? Cercetarile moderne, ca si traditiile medicale stravechi, ofera o perspectiva pe cat de ignorata pe atat de surprinzatoare: momentul nasterii poate fi nu numai lipsit de suferinta si durere, ci chiar plin de o fericire coplesitoare, ca un adevarat miracol al existentei umane.
Fiecare dintre noi a venit in aceasta lume intr-un moment incarcat de sperante, iubire, fericire, sacru, dar si uneori de teama si durere. Fiecare dintre noi a trecut de la imbratisarea ocrotitoare a pantecului matern la imbratisarea Lumii, prinzand astfel capatul unui nou fir al existentei in aceasta lume. La fel ca si momentul mortii, momentul nasterii este incarcat de o semnificatie profunda pentru toti cei care participa la el direct sau indirect. El ne deschide ochii, daca suntem suficient de atenti, catre acel mister de dincolo de existenta banala, catre perceperea adevaratului miracol de care aceasta lume este permanent impregnata, catre legatura inefabila dintre aceasta lume a materiei si cea a spiritului fara de care viata nu poate exista.
Multi dintre cei care au ajutat in mod direct nasterile sau au asistat la ele au putut sa remarca de altfel faptul ca momentul venirii pe lume a unui copil are fara indoiala ceva fascinant, magic si miraculos in acelasi timp.
Putini sunt cei care stiu insa ca exista femei (nu putine) care nu numai ca nu se confrunta cu durerile acute ale nasterii, ci sunt capabile sa prinda singure trupul firav al bebelusului si sa il ajute in mod direct sa ia primul contact cu lumea.
Pentru cei care au fost crescuti in ideea ca nasterea este un proces dureros si periculos, acest lucru poate sa para o nebunie. Cu toate acestea, sunt tot mai multe femeile care prefera sa apeleze la metode speciale de antrenament natural care sa permita o nastere nedureroasa, fie ca e vorba de binecunoscutele exercitii ale metodei Lamaze, de nasterea sub apa, de metodele yoghine sau de alte numeroase modalitati reunite generic sub denumirea de “nastere naturala”.
Nasterea naturala
Medicul si scriitorul englez Grantly Dick-Read a fost printre primii dintre cei ce au deschis o noua perspectiva asupra nasterii ca un proces plin de frumusete si lipsit de pericole.
Dick-Read a scris si a practicat medicina in prima jumatate a secolului 20, fiind cunoscut ca parintele nasterii naturale. El si-a bazat intregul sistem pe credinta in existenta unei constiinte superioare, divine, plina de armonie si intelepciune, prezenta atat in, cat si dincolo de toate formele de viata. Aceasta constiinta profunda din noi stie perfect modul in care poate sa formeze un copil in pantecele mamei, fara a avea nevoie de asistenta noastra constienta. Nu e nevoie sa participam constient la complexele procese de dezvoltare ale fiecarei parti ale embrionului; nu e nevoie sa constientizam dezvoltarea degetelor, urechilor sau ochilor micului bebelus, pentru ca ele sa apara... Este suficient ca pur si simplu sa avem incredere in faptul ca atat timp cat respiram aer curat, facem exercitii fizice adecvate, atata timp cat gandurile si sentimentele noastre sunt adecvate, avem un camin potrivit si consumam o hrana curata, in fiinta noastra va creste si se va dezvolta o fiinta umana complet inzestrata.
Si pentru ca Natura si Dumnezeu duc intotdeauna la indeplinire cu o maxima eficienta ceea ce incep, putem avea deplina incredere ca acelasi mecanism impecabil va functiona si in momentul nasterii. Cu alte cuvinte, este necesar sa avem incredere deplina ca atata timp cat Natura a actionat coerent in fiinta noastra pe parcursul celor 9 luni, nu vom fi abandonate brusc tocmai in momentul nasterii. Exista un mecanism natural, cu care sunt inzestrate toate fiintele vii si cu atat mai mult noi, femeile, mecanism care poate face ca bebelusul sa fie adus pe lume cu un foarte mic efort din partea noastra.
Acest mecanism face ca in lumea animala, orice mama sa cunoasca instinctiv felul in care trebuie sa actioneze pentru a da nastere puiului, acest proces realizandu-se in singuratate, fara ajutor exterior si neinsotit de dureri foarte mari. Cum este posibil atunci ca tocmai in cazul fiintei umane, inzestrate cu facultati superioare de intelegere si simtire, sa apara un proces mult mai dificil decat in cazul fiintelor situate mai jos pe aceasta scara evolutiva? Raspunsul tine tocmai de existenta mintii care poate fi pentru noi cel mai bun prieten sau...cel mai mare dusman.
Impulsul de tip “lupta sau fugi”
Problema care apare in cursul unei nasteri obisnuite este existenta a „ceva” mult mai puternic decat mecanismul instinctiv natural, „ceva” care il inhiba aproape complet. Acest „ceva” este cunoscut in psihologie ca reactia de tip „lupta sau fugi” si este o urmare a interventiei mintii.
Dr. Dick-Read explica acest fenomen astfel: cand unei femei i se face teama o data cu apropierea momentului nasterii, corpul ei primeste mesaje de pericol si reactioneaza conform impulsului de lupta sau fuga, odata cu secretia abundenta a hormonului adrenalina in sange. Acesta face ca mai ales membrele sa fie irigate instantaneu cu sange si oxigen din abundenta, pentru a da posibilitatea organismului sa faca fata potentialului pericol prin lupta sau prin fuga. Pentru aceasta, sangele si oxigenul sunt extrase din alte organe pe care corpul le considera neesentiale pentru acest tip de reactie. Tocmai de aceea multi dintre oameni se albesc la fata atunci cand le este teama – corpul presupune ca muschii picioarelor si bratelor noastre au mai mare nevoie de oxigen si de irigare sanguina decat fata.
Din nefericire, atunci cand apare o astfel de reactie declansata de teama, uterul este considerat de catre corp un organ neesential. Potrivit lui Dick-Read, uterul unei femei care traieste o stare intensa de teama in timpul nasterii, este aproape complet neirigat.
Din cauza acestei lipse de „combustibil” – sange si oxigen – el nu poate functiona in mod corect, ceea ce face ca intregul proces al nasterii sa devina mult mai dificil si dureros decat ar fi necesar in mod normal.
Multe dintre femeile care au dat nastere mai multor copii au putut constata ca dupa o prima experienta marcata de teama si uneori de dificultati, urmatoarele nasteri au decurs intr-un mod mult mai natural, ca urmare a diminuarii temerilor si a unei mult mai mari relaxari. Dr. Jan Fletcher, intr-un articol publicat in revista “Mothering” afirma, citand din experienta proprie: “am fost invatate ca nasterea trebuie sa fie foarte dureroasa si atunci corpul nu face decat sa raspunda cu promptitudine acestor asteptari ale noastre. Dupa o prima experienta traumatizanta, dominata de spaime si petrecuta in mijlocul halatelor albe si a figurilor necunoscute care strigau cu putere “Impinge!”, experienta care s-a soldat si cu o fractura a osului bazinului, mi-am dat seama ca procesul nasterii trebuie sa se poata derula si altfel. La urmatoarea nastere, mi-am spus ca nu o sa mai ascult decat de propriul corp, incredintandu-ma in totalitate puterii Naturii si lui Dumnezeu. Atunci cand frica a fost inlocuita de calm si incredere, nu a ramas decat o usoara senzatie de durere sporadica, contractiile au devenit usoare, ca un flux al valurilor unui ocean, iar momentele de relaxare erau marcate de intense stari de fericire si de cele mai puternice stari de orgasm pe care le-am trait vreodata.”
In viziunea dr. Dick-Read si altor practicanti ai nasterii naturale, principalii factori declansatori ai durerilor intense ale nasterii sunt frica si incapacitatea de a ne relaxa.
O cauza “moderna”
Asa cum am aratat, nasterea ar trebui sa constituie in mod normal in majoritatea cazurilor un proces natural si neinsotit de dureri prea mari. Dar aparitia durerii intense la nastere nu a fost un fenomen constant de-a lungul timpului. O analiza retrospectiva arata ca in anumite perioade si zone ale globului acest proces se derula intr-un mod cu mult mai natural si firesc. Mai multe scrieri din anii 1800 mentioneaza femei din zona marii Britanii si Italiei care nasteau cu foarte mare usurinta si fara nici un fel de dificultati; de asemenea se cunoaste faptul ca mai ales in Orient (in special in India) erau folosite metode simple care faceau ca nasterea sa fie naturala si lipsita de complicatii inca de acum 3 secole! O data cu “evolutia” in Occident a mentalitatii potrivita careia sexualitatea este ceva rusinos, o data cu indepartarea de propriul corp si ignorarea necesitatilor lui, femeia a inceput sa resimta tot mai mult nasterea ca pe o adevarata incercare ce necesita un efort considerabil si astfel a aparut frica. Mentalitatea gregara care nu integra sexualitatea si fenomenul maternitatii intr-o maniera fireasca si profund umana a proliferat si a creat un puternic curent subconstient, o obisnuinta pe care bunicii si apoi mamele noastre au perpetuat-o transmitandu-ne-o noua ca fiind singurul mod de a da nastere copiilor.
In plus, tehnologizarea interventiilor medicale, apelarea in exces la medicamente pentru reducerea durerilor, ca si ambianta nu tocmai linistita din majoritatea spitalelor si maternitatilor, sunt factori care au ajuns la randul lor sa obstructioneze intrucatva derularea normala a unui proces atat de delicat si intim, care are loc in intreaga lume vie fara interventia specialistilor. Aceasta afirmatie nu cauta in nici un caz sa diminueze importanta asistentei medicale, dar sugereaza ca aceasta sa nu se faca in detrimentul contactului profund uman si natural cu mama in devenire.
Depasirea temerilor
Solutia pe care a oferit-o Dick-Read in cartea sa de referinta, “Sa nasti fara frica”, este dubla: pe de-o parte este necesar ca femeile sa invete din timp sa isi controleze starea emotionala si sa elimine teama, iar pe de alta parte medicii nu trebuie sa intervina excesiv, intr-un mod care poate fi uneori traumatizant.
;In timpul nasterii naturale, femeile nu au nevoie in general sa fie supuse la presiuni suplimentare din exterior si nici sa li se administreze medicamente in exces (cu exceptia cazurilor complicate unde este necesar acest tip de interventie).
In schimb, ele au nevoie sa fie incurajate cu mult calm sau pur si simplu sa fie lasate in pace, astfel incat Natura sa poata sa lucreze nestingherita. Animalele inteleg in mod intuitiv acest lucru si tocmai de aceea ele cauta singuratatea si se izoleaza atunci cand nasc. Interventiile exterioare neinspirate pot mai mult sa incurce decat sa usureze starea celei care naste.
Intrebarea fireasca este insa cum putem sa amplificam in noi aceasta stare de incredere si siguranta, in asa fel incat teama sa nu mai apara? Raspunsul nu este unic, exista mai multe metode eficiente in acest sens, care trebuie insa sa fie practicate din timp, asa cum va fi descris in continuare.
Metode practice ce pot ajuta nasterea naturala
1. Fara teama si plina de fericire
Amplificarea unei stari interioare care sa fie eficienta in momentul nasterii este bine sa fie aidoma cultivarii atente a unei plante de apartament. Asa cum o planta trebuie ingrijita si udata zilnic pentru a creste mai puternica, in mod similar este necesar ca pentru dobandirea unei stari benefice stabile ea sa fie chemata si amplificata zilnic, constant. Iata cateva dintre atitudinile ce pot si trebuie sa fie cultivate cu usurinta de catre viitoarele mame:
a. “Ascultarea” corpului – inca de la inceputul sarcinii, corpul transmite necesitatile sale sub forma diferitelor impulsuri legate de hrana, relaxare, somn, intr-un mod diferit fata de cel obisnuit. Nevoia brusca pentru anumite alimente, schimbarea programului de viata reprezinta impulsuri care traduc necesitati ale copilului in formare. Acest proces de “ascultare interioara” nu trebuie insa sa se opreasca doar aici! Momentul nasterii este punctul culminant in care aceasta capacitate de ascultare a Naturii care actioneaza in fiinta mamei isi arata cu adevarat roadele. Acest moment presupune o atitudine plina de atentie si constienta a mamei in sensul ascultarii atente a semnalelor ce provin din organism si nicidecum o stare de abandon pasiv sau de semiconstienta, asa cum adesea se poate produce. Astfel, o mama va putea sti chiar in momentul nasterii daca are nevoie de liniste si singuratate, cand este cazul sa ajute iesirea copilului (printr-o usoara impingere) si cand sa se relaxeze, cand si cum sa respire. Conditia esentiala este insa aceasta capacitate de interiorizare, de liniste interioara, de punere intr-un acord firesc si plin de afectivitate cu ritmul natural care ii strabate atunci corpul. Pe cat de simpla este aceasta metoda pe atat de eficienta se poate dovedi in practica.
b. Abandonul – este una dintre starile fundamentale ce permite o nastere usoara. Ea se refera in primul rand la capacitatea de a lasa natura sa se manifeste liber in corpul nostru, mai ales o data cu aparitia primelor contractii, la trairea deplin constienta a senzatiilor care apar, lasand corpul sa raspunda in mod liber acestor impulsuri. Abandonul nu presupune nici pe departe o stare pasiva, ci reprezinta o stare de depasire a oricaror retineri sau inhibitii, a prejudecatilor sau ideilor preconcepute legate de “cum va fi”. Stergeti din minte orice idee predefinita si fiti gata sa raspundeti felului in care natura interioara va dicteaza. Femeile care au trait o astfel de stare de abandon relateaza faptul ca atunci poate sa apara nevoia de a se misca intr-un anumit fel, de a rade sau de a plange, de a scoate anumite sunete sau de a pastra o liniste profunda, uneori chiar nevoia de a adormi pentru cateva secunde. Dand frau liber acestor impulsuri naturale benefice, neobstructionandu-le prin zeci de metode citite sau sugerate, dar care nu intotdeauna sunt in acord cu starea de moment a mamei, procesul nasterii poate deveni o sursa a unei experiente libere si pline de fericire.
c. Iubirea si comunicarea – amplificate spontan in perioada maternitatii, aceste trairi trebuie sa fie mai mult orientate asupra fatului. Aceste trairi trebuie sa fie concretizate prin mijloace simple, vorbind cu copilasul in formare, fara temeri sau inhibitii, ascultand impreuna cu el muzica simfonica sau cu caracter linistitor, mangaindu-l chiar si numai in imaginatie si cautand sa il simtim cu cat mai multa dragoste. Aceste atitudini nu trebuie sa va para nefiresti sau inutile pentru ca nu trebuie sa uitam nici un moment ca fiinta din pantecele nostru nu este nici pe departe doar un corp care vegeteaza, ci ea reactioneaza si raspunde aproape instantaneu la stimulii din exterior. Fatul se impregneaza puternic cu toate aceste stari si trairi pe care le orientam asupra lui si care ii pot marca ulterior viata intr-un mod profund benefic. Tot ceea ce mama traieste sau simte influenteaza intr-o anumita maniera copilul. Starile ei de fericire, de bucurie si de dragoste intensa fata de fiinta iubita au in aceasta directie o importanta covarsitoare pentru o crestere armonioasa si lipsita de agitatie a acestuia.
d. Credinta – este metoda forte de eliminare a fricii si temerilor, cu conditia sa nu fie dogmatica sau imaginara. Este vorba de credinta vie, autentica, simtita in inima, care se orienteaza spre Dumnezeu, cel care in ultima instanta face posibil miracolul nasterii. Rugaciunea sincera realizata de mai multe ori pe parcursul zilei, orientarea mintii si a sufletului catre aspectele spirituale ale existentei sunt cele mai puternice resorturi care pot sa confere, ca urmare a raspunsului divin care va fi resimtit treptat, un sentiment de siguranta si certitudine, de ajutor, care nu este comparabil cu nici o alta stare interioara sau metoda exterioara. Traditiile spirituale considera ca atat perioada sarcinii, cat si momentul nasterii sunt atent supravegheate de entitatile de lumina (ingeri) care isi pot manifesta insa ajutorul in masura in care acesta este invocat.
e. Linistea profunda – modalitatile de relaxare si meditatie, plimbarile in natura, de dorit chiar pe malul apelor linistite, precum si tot ceea ce amplifica relaxarea si linistea sunt conditii favorabile in mod egal pentru mama si copil. Se recomanda chiar cu mai multe luni inainte de nastere practicarea inotului si a miscarilor fizice usoare in aer liber.
2. Relaxarea profunda
Relaxarea corporala profunda este una dintre practicile de foarte mare importanta ce trebuie sa fie aplicata inca din primele luni ale sarcinii. Efectele acestui procedeu sunt remarcabile atat in ceea ce priveste starea fiziologica a mamei si a copilului cat si pentru inducerea cu o mare eficienta a unui sentiment de linistire si siguranta emotionala. In aceasta directie, Edmund Jacobson, renumit in intreaga lume drept creatorul tehnicii de relaxare progresiva (pe care traditia yoga o cunostea de mii de ani) afirma: “atunci cand corpul este perfect relaxat, mintea devine linistita; starea de anxietate este incompatibila cu relaxarea musculara profunda”. Orice stare de tensiune emotionala sau mentala, grijile, preocuparile, stresurile, tind sa se reflecte la nivelul corpului sub forma diferitelor incordari sau stari de tensiune musculara. Cu exceptia cazurilor foarte accentuate, aceste stari de incordare sunt greu de sesizat in fluxul vietii obisnuite, cu exceptia situatiei in care ne propunem ferm sa ne constientizam starea corporala. Practica zilnica a relaxarii profunde este de natura, chiar si numai ea singura, sa ne creeze un fundal de calm profund interior si incredere in sine, de absenta a temerilor si grijilor inutile care ne macina in mod ascuns resursele interioare.
Valoarea practicii consecvente a acestei metode in ceea ce priveste usurarea nasterii consta in crearea unei usurinte remarcabile de a constientiza si relaxa diferitele grupe musculare, chiar si in momente marcate de o tensiune mai mare, precum si posibilitatea decontractarii rapide in sfera organica si emotionala.
Modul de realizare a relaxarii profunde
Ne vom aseza pe un fotoliu comod, sau cel mai bine intinse la sol pe o patura groasa. Vom alege de preferinta o camera cat mai linistita in care sa nu fim deranjate. Ne relaxam foarte bine intregul corp pana cand il simtim greu si moale, intocmai ca o haina abandonata la sol. Simultan cautam sa eliminam din minte orice preocupari sau griji, abandonandu-ne starii placute de liniste care se instaleaza. In acest moment suntem pregatite sa incepem realizarea relaxarii constiente a diferitelor grupe musculare. Procesul atentiei este aici foarte important. Ne vom orienta atentia in ordinea descrisa in continuare asupra diferitelor grupe musculare, persistand asupra fiecarei zone in parte pana simtim accentuat senzatia de greutate, de incalzire si chiar de usoare vibratii. Vom relaxa astfel mai intai piciorul stang de jos in sus (degetele de la picioare, laba piciorului, muschii gambei, muschii coapsei) apoi piciorul drept, in aceeasi maniera. Urcam gradat si relaxam bratul stang (degetele, palma, antebratul, bratul, umarul), bratul drept, muschii feselor, ai bazinului, musculatura perineului si muschii sexuali (se va insista asupra acestor zone), muschii abdominali, ai spatelui (de jos in sus), ai cefei si gatului, muschii pieptului, ai fetei. In final percepem relaxarea deplina si profunda a intregului corp, starea placuta de liniste si calm care se instaleaza, sentimentul euforic de dilatare si cuprindere. Vom cauta sa simtim cat mai clar cum aceasta stare de destindere si euforie este transferata si fatului, imbogatindu-l cu aceste calitati si ajutandu-l pentru o dezvoltare cat mai armonioasa.
3. Posturile corporale din Hatha-yoga
Sunt printre cele mai eficiente metode care antreneaza simultan corpul psihicul si mintea creand o stare unica in intreaga fiinta. Acest tip de metode au marele avantaj ca mentin in forma trupul chiar si in conditia in care se realizeaza anumite pozitii statice, fiind recomandat sa fie realizate pana in apropierea momentului nasterii.
Nasterea ca extaz
Ne aflam intr-o perioada in care omenirea este tot mai acerb cuprinsa de viteza, tehnologie si afaceri. Simultan insa rabufneste tot mai adesea nevoia imperioasa de traire sufleteasca autentica, de experimentare directa si profunda a iubirii si a realitatilor spirituale. Si in ceea ce priveste nasterea naturala tot mai multe dintre lucrarile recente aparute in Occident recunosc prin numeroasele relatari si descrieri ale momentului nasterii existenta unor fenomene cu totul exceptionale pentru viata femeii. Aceasta nu numai din prisma aducerii pe lume a copilului dorit, ci dintr-una mai putin cunoscuta – cea a trairii si a curajului de a recunoaste existenta starilor de constiinta exceptionale in timpul nasterii. Pentru multe dintre femei, durerea poate inlocuita de extaz in acele momente, experientele traite avand un caracter nu doar extrem de placut si rafinat, uneori depasind chiar limitele umane obisnuite, fiind tangente cu trairea mistica. Pentru o existenta care nu este profund legata de spiritualitate, o asemenea experienta poate fi coplesitoare si marcanta pentru tot restul vietii. A fi la unison cu influxurile naturale care apar in corp in momentul nasterii este de natura sa ne deschida gradat mintea si sufletul catre o perceptie mult mai vasta a realitatii, pe care unii cercetatori ai fenomenului au asociat-o cu cele mai intense stari orgasmatice sau cu starile mistice relatate de catre sfinti sau yoghini. Perceperea luminii interioare, a starilor de fericire fara limite sau a fiintelor de lumina, sentimentul sacrului, al aproprierii de Dumnezeu, al participarii la un act cosmic – sunt fenomene care au fost si pot fi traite in aceste momente de mare intensitate in care un nou suflet paseste in viata. Aceasta energie noua a vietii, datatoare de fericire, care inunda atunci atat mama cat si copilul care se naste nu va putea fi niciodata reprodusa prin experimente de laborator, ea fiind complet imateriala si avand drept sursa pe Cel care este sursa intregii vieti. Ea nu reprezinta doar o finalitate a procesului indelungat al aparitiei si dezvoltarii unei noi fiinte, ci marcheaza un nou inceput atat pentru mama cat si pentru copilul ei, sau mai bine zis o continuare si o nuantare a experientei iubirii de la care a pornit totul.
